D*** R*** S** - P*** R***********
PetentD******* R******** D****** Ş* P***** C*** - A** P**** - P*** R***********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta DART ROAD S.R.L. în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA DE DRUMURI ŞI PODURI DRDP CLUJ – ACI PETEA , având ca obiect procesul-verbal de contravenţie seria CJACI062PJ nr. 22 00000156 din data de 27.02.2022. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 4500 de lei aplicate prin procesul-verbal menţionat cu avertisment. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte, pe viitor, dispoziţiile legale. Menţine în rest procesul-verbal de contravenţie ca fiind legal şi temeinic încheiat. Respinge cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.11.2022.
Hotarare 4789/2022 din 17.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2022