K***** I***** I********** R* S***
ReclamantS**** C**** I******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S***, în contradictoriu cu pârâta S C I. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1875,86 lei, reprezentând contravaloare facturi scadente şi neachitate. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 111,08 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data scadenţei ultimei facturi, respectiv 02.09.2013. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului principal neachitat, în cuantum de 1875,86 lei, calculată începând cu data de 16.07.2015 şi până la data plăţii integrale a debitului principal. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 165,23 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Dej. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.05.2022.
Hotararecameraconsiliu581/2022 din 06.05.2022Amână pronun?area hotărârii pentru termenul din 06.05.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022Amână pronun?area pentru data de 28.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2022