S* S***** A* S**
ReclamantS* A****** T**** S**
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S* S***** A* S** în contradictoriu cu pârâta S* A****** T**** S**. Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 2.798,32 lei, reprezentând debit principal, precum ?i penalită?ile de întârziere aferentă acestei sume, în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere, întârziere, calculate de la data scadenţei facturii fiscale şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 10.11.2022.
Hotararecameraconsiliu2919/2022 din 10.11.2022