D**** D** I***** G********
InculpatD**** G*******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 603/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj privind pe inculpata DARIE ILEANA GEORGIANA, cercetată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de furt, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 231 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpată. Pentru termenul de judecată se citează inculpata la adresele din rechizitoriu. Se citează partea civilă cu menţiunea de a preciza dacă menţine constituirea de latură civilă din faza de urmărire penală urmând ca în caz afirmativ să indice natura, cuantumul pretenţiilor şi probele dorite a fi administrate. Cu dreptul de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16 ianuarie 2023.
Incheierefinalacameraconsiliu din 16.01.2023