G******* A***** R*****
InculpatC**** M***** I*****
Parte vătămatăC**** M******
Reprezentant legalC**** G*******
Reprezentant legalÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.pr. pen., condamnă pe inculpatul G******* A***** R*****, la următoarele pedepse: - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. 2 C.p. - pedeapsa de 2 ani şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ,,Lipsirea de libertate in mod ilegal ”, fapta prev si ped de art 205 alin 1 si 3 lit b din C.pen.. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe lângă fiecare din pedepsele principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 65 alin. 1. C.p., aplică inculpatului pe durata executării fiecărei pedepse principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin. 1 combinat cu art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele principale, aplicate prin prezenta sentinţă, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 2 luni închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit a C.p., contope?te pedepsele complementare şi accesorii, urmând ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă, de 2 ani şi 4 luni închisoare: - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat În temeiul 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 4 luni luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p.: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Giurgiu sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Orasului Bolintin Vale ori în cadrul Primăriei Vânătorii Mici. În baza art. 583 C.p.p. şi art. 96 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu începând cu data de 08.07.2022 şi până în prezent. În baza art. art. 399 C.pr.pen., rap. la art. 241 alin. 1 1 alit. a C.pr.pen., constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu menţinută prin Încheierea din data de 15.12.2022. Executorie în privinţa măsurii preventive. În baza art. 241 alin. 4 C.pr.pen., dispune efectuarea de îndată a comunicărilor aferente către instituţiile abilitate. În temeiul art. 397 alin. 1 C. pr. pen rap. la art. 25 alin. 1 Cod. proc. pen. coroborate cu art. 1349 ?i urm. Cod. civ., instan?a admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C**** M***** I***** ?i obliga pe inculpatul G******* A***** R***** la plata daunelor morale în cuantum de 4000 euro în echivalentul in lei la cursul BNR la data efectivă a plă?ii către partea civilă ?i a sumei de 212,67, daune materiale către partea civilă. În temeiul art. 274 alin 1 şi 3 C.pr.pen. obliga pe să achite către stat suma de 1100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 900 lei, reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. În temeiul art. 276 alin. 1 C.pr.pen C.pr.pen. obliga pe inculpat să achite păr?ii civile suma de 2500 lei, reprezentând onorariu avoca?ial conf. facturii nr. 103/17.07.2022. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Soluţie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 28.12.2022.
Hotarare 284/2022 din 28.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2022În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 15.12.2022.
Incheiere de sedinta din 17.11.2022În temeiul art. 68 rap la art. 64 alin. 4 CPP., admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Gruia - Teodor STREINU, titular al completului CN5. Dispune înaintarea dosarului către Registratură în vederea repartizării cauzei. Fără cale de atac. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, la data de 31.08.2022
Incheiere abtinere din 31.08.2022