T******* L****** C*********
Inculpat: Respinge ca nefondată cererea formulată de avocaţii aleşi ai inculpatului, de luare în subsidiar, faţă de inculpat, a vreuneia dintre măsurile preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală şi la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-B.T.Neamţ, la data de 25.11.2022, astfel cum a fost precizată la termenul din 05.12.2022, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul TLC cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată (3 acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. şi trafic de droguri de mare risc, faptă prev. şi ped. de art. 2 al. 2 din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 38 al. 1 C.p. şi în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatuluiTLC, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 08.12.2022 până la data de 06.01.2023, inclusiv. Ia act că asistenţa juridică a inculpatului TLC a fost acordată prin avocaţi aleşi. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.12.2022, ora 16.40.
Incheiere masuri preventive faza de UP 106/2022 din 08.12.2022Pentru solicitarea dosarului de UP de la CA Bacău.
Incheiere de sedinta din 05.12.2022