N**** T* N******
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** B****
Apelant PârâtRespinge apelul formulat de apelanta – pârâtă C*** J******** D* P***** B****, ca nefondat. Admite apelul formulat de apelanul – reclamant N**** T* N******. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că admite în tot acţiunea formulată de reclamant şi obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţelor dintre pensia cuvenită şi pensia încasată, începând cu luna februarie 2019, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie (de la data de 01.02.2019) până la data plăţii efective, şi dobânda legală aferentă, calculată de la data de 01.02.2019 până la data plăţii efective. Menţine în rest sentinţa apelată. Respinge cererea apelantului – reclamant de obligare a apelantei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată azi, 12.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 3318/2022 din 12.12.2022Având nevoie de timp mai îndelungat pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 12 decembrie 2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 decembrie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2022Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 5 decembrie 2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2022