Dosar 4256/86/2021 din 25.01.2022

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4256/86/2021
Data dosar:
25.01.2022
Instanta:
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc
Departament:
.
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C2M
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta Lati? Mihaela-Ancu?a, în contradictoriu cu pârâta V*** P********-Liliana. Obligă pârâta V*** P********-Liliana să plătească reclamantei Lati? Mihaela-Ancu?a suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate in dosarul nr. 2598/86/2020 al Tribunalului Suceava. Respinge cererea cu privire la pârâ?ii Consiliul Local al Municipiului Câmpulung-Moldovenesc, Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin primar, Primarul Municipiului Câmpulung Moldovenesc, ca neîntemeiată. Respinge cererea formulată de reclamantă în rest, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Pronunţată astăzi, 24.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 958/2022 din 24.10.2022
  • Sedinta din data de 07.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C2M
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 24 octombrie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 octombrie 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2022
  • Sedinta din data de 23.09.2022 la ora 10:00

    Complet: C2M
  • Amână cauza

    la 07.10.2022 pentru a se lua cunoştinţă de precizări.

    Incheiere de sedinta din 23.09.2022
  • Sedinta din data de 16.09.2022 la ora 11:00

    Complet: C2M
  • Amână cauza

    la 23.09.2022 pentru lipsă relaţii reclamantă.

    Incheiere de sedinta din 16.09.2022
  • Sedinta din data de 02.09.2022 la ora 12:00

    Complet: C2M
  • Amână cauza

    la 16.09.2022, ora 11:00 pentru a se comunica rela?iile solicitate, sub sanc?iunea suspendării

    Incheiere de sedinta din 02.09.2022
  • Sedinta din data de 18.08.2022 la ora 12:00

    Complet: C2M
  • Amână cauza

    la 02.09.2022 pentru a se emite adresă Cabinetului de Avocat Simona Solcanu

    Incheiere de sedinta din 18.08.2022
  • Sedinta din data de 21.07.2022 la ora 11:00

    Complet: C2M
  • Amână cauza

    la 18.08.2022 pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse

    Incheiere de sedinta din 21.07.2022
  • Sedinta din data de 27.06.2022 la ora 10:00

    Complet: C2M
  • Amână cauza

    la 21.07.2022 pentru ca reclamanta să depună precizări.

    Incheiere de sedinta din 27.06.2022
  • Sedinta din data de 14.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C2M
  • Repus pe rol

    În baza art. 400 C. proc. civ. repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 27.06.2022, ora 10:00, pentru când se vor cita păr?ile, iar reclamanta cu men?iunea de a preciza, separat, cuantumul cheltuielilor efectuate în dosarul din fa?a primei instan?e, Tribunalul Suceava, ?i cuantumul cheltuielilor efectuate în recurs, în fa?a Cur?ii de Apel Suceava, ?i să depună documentele justificative în acest sens. De asemenea, se vor ata?a dosarele 2598/86/2020 ?i 497/39/2021. Pronun?ată, astăzi, 14.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2022
  • Sedinta din data de 27.05.2022 la ora 11:00

    Complet: C2M
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 14 iunie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2022
  • Sedinta din data de 28.04.2022 la ora 09:00

    Complet: C2M
  • Amână cauza

    la 27.05.2022 pentru a se depune la dosar hotărâri judecătoreşti.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD