T**** I***** V*******
InculpatP*** G*******
Parte civilăP*** L*****
Parte civilăP*** I**** F*****
Parte civilăC*** S*****
Parte civilăÎncheiere/2023 Admite cererea având ca obiect prelungire drept de circulaţie formulată de inculpatul TERCI IULIAN-VALENTIN, trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 1429/P/2018 din data de 21.10.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C.pen. În temeiul art. 111 alin. 4 şi alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea dreptului inculpatului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.01.2023, până la data de 25.02.2023, inclusiv. Prezenta încheiere se comunică I.P.J. Teleorman – Serviciul Rutier. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina Cu drept de contestaţie odată cu încheierea de cameră preliminară. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 25.01.2023.
Incheiere de sedinta din 25.01.2023Stabileşte data pronunţării la 02.02.2023. Pronunţată astăzi, 17.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2023Admite cererea având ca obiect prelungire drept de circulaţie formulată de inculpatul TERCI IULIAN-VALENTIN, trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 1429/P/2018 din data de 21.10.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C.pen. În temeiul art. 111 alin. 4 şi alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea dreptului inculpatului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 28.12.2022, până la data de 26.01.2023, inclusiv. Prezenta încheiere se comunică I.P.J. Teleorman – Serviciul Rutier. Cu drept de contestaţie odată cu încheierea de cameră preliminară. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 21.12.2022.
Incheiere de sedinta din 21.12.2022Admite cererea având ca obiect prelungire drept de circulaţie formulată de inculpatul TERCI IULIAN-VALENTIN, trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 1429/P/2018 din data de 21.10.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C.pen. În temeiul art. 111 alin. 4 şi alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea dreptului inculpatului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 28.11.2022, până la data de 27.12.2022, inclusiv. Prezenta încheiere se comunică I.P.J. Teleorman – Serviciul Rutier. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina Cu drept de contestaţie odată cu încheierea de cameră preliminară. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 22.11.2022.
Incheiere de sedinta din 22.11.2022încheiere/27.10.2022 Admite cererea având ca obiect prelungire drept de circulaţie formulată de inculpatul TERCI IULIAN-VALENTIN, trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 1429/P/2018 din data de 21.10.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C.pen. În temeiul art. 111 alin. 4 şi alin. 6 din O.U.G. nr.195/2002 dispune prelungirea dreptului inculpatului de a circula pe drumurile publice pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.10.2022, până la data de 27.11.2022, inclusiv. Prezenta încheiere se comunică I.P.J. Teleorman – Serviciul Rutier. Cu drept de contestaţie odată cu încheierea de cameră preliminară. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 27.10.2022
Incheiere de sedinta din 27.10.2022