P****** A***** T******
Intimat moştenitor al defunctei Panţiru CoraliaM****** O***
IntimatP****** C******
IntimatM********* J******** B********
IntimatT********* S******
ApelantDispune suspendarea judecăţii cauzei, conform prevederilor art.520 alin.4 Cod procedură civilă, până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.658/1/2022 cu privire la interpretarea prevederilor art.38 alin.6 din Legea-cadru nr. 153/2017. Cu recurs pe toată durata suspendării, ce se va depune la Curtea de apel Iaşi, sub sancţiunea nulităţii. Stabileşte termen administrativ de verificare a cauzelor suspendării la 08.12.2022. Pronunţată astăzi, 06.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare 4275/86/2020 din 06.06.2022Amână pronunţarea, asupra suspendării judecăţii prezentei cauze în condiţiile art. 520 alin. 4 raportat art.519 Cod procedură civilă raportat la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu cererea de dezlegare în drept înregistrată sub nr. 658/1/2022, pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, precum şi asupra apelului declarat de T********* S******, la data de 06.06.2022. Soluţia ce se va da asupra suspendării cauzei şi asupra apelului se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 iunie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2022