P************ G*****
PetentS****** N***** E********
IntimatAdmite propunerea formulată de comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Gherla şi, în consecinţă: 1. Dispune liberarea condiţionată a persoanei private de libertate Stewart Nicole-Elizabeth, condamnată la pedeapsa de 6 ani 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 192/2019 a Tribunalului Ilfov, pe data rămânerii definitive a sentinţei. 2. Atrage atenţia condamnatei că, în cazul în care va comite o nouă infracţiune, se va dispune revocarea liberării condiţionate. 3. Condamnata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 4. Datele prevăzute la punctul 3. se comunică la Serviciul de probaţiune Bucureşti. 5. Măsurile de supraveghere precizate la punctul 3. se vor executa din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere dar nu mai mult de 2 ani. 6. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. 7. Stabileşte suma de lei 340 reprezentînd onorar pentru avocatul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, doamnei avocate Precup Fabiola-Maria. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea sentinţei la dispoziţia intimatei şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 28.10.2022.
Hotarare 1160/2022 din 28.10.2022