P******** D* P* L**** J********** R*****
ContestatorD****** F* I**** R****
Intimat CondamnatÎn baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 595 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REŞIŢA, împotriva sentinţei penale nr. 435 din 06.09.2022, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, în dosar nr. 4335/290/2022, pe care o desfiinţează şi rejudecând: În temeiul art. 595 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 4 Cod penal, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/24.03.2022, coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/20.12.2018, precum ?i cu Decizia nr. 17/18.11.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un recurs în interesul legii, respinge cererea formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Reşiţa, privind constatarea dezincriminării infracţiunii de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 (Codul Vamal), pentru care a fost condamnat inculpatul Demeter Iosif-Romeo, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 114/12.03.2021, pronunţată de Judecătoria Reşiţa, în dosarul nr. 4179/290/2019, definitivă prin neapelare la 30.03.2021. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27 octombrie 2022.
Hotarare 152/2022 din 27.10.2022