B************ S***
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** F******
PârâtC****** J******** D* F*** F****** D***
PârâtAdmite acţiunea astfel cum a fost precizată. Constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, prin efectul legii, asupra terenului intravilan categoria de folosinţă vii, în suprafaţă de 294 mp, situat în oraşul Filiaşi, str. Unirii, nr. 14, jud. Dolj, având ca vecini: la N – Gherghina Ştefan, la E – rest proprietate, la S – SC Miteli Com SRL, la V – Piaţa din Filiaşi, identificat în planul de amplasament şi delimitare a imobilului, anexă la lucrarea de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie, întocmită în cauză de expert Mihai Gabriel Ionescu, între punctele 37 – 36 – 35 – 34 – 7042 – 41 – 40 – 39 - 37. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei Filiaşi. Pronunţată azi, 25 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 952/2022 din 25.10.2022Constatând că raportul de expertiză nu a fost înaintat la dosar cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată, astfel cum impun prevederile art. 336 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pentru a exista posibilitatea observării acestuia de către părţi şi a formulării eventualelor obiecţiuni cu privire la concluziile sale, instanţa va încuviinţa cererea formulată de av. Elena GHeară pentru reclamant şi va amâna judecata cauzei
Incheiere de sedinta din 27.09.2022Constatând lipsa raportului de expertiză ce urma a fi întocmit în cauză de către expertul Ionescu Mihai Gabriel, instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune revenirea cu adresă către acesta pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite de instanţă
Incheiere de sedinta din 28.06.2022Constatând lipsa raportului de expertiză ce urma a fi întocmit în cauză de către expertul Ionescu Mihai Gabriel, instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune revenirea cu adresă către acesta pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite de instanţă
Incheiere de sedinta din 24.05.2022Încuviin?ează proba cu înscrisuri, proba testimonială şi cu expertiza tehnică specialitatea topografie, solicitate de av. Elena Gheară pentru reclamanţi Desemnează pentru efectuarea lucrării de expertiză expertul Ionescu Mihai Gabriel şi dispune emiterea adresei către acesta pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite de instanţă
Incheiere de sedinta din 03.05.2022