C***** P******* - P*** R***********
PetentF***** I***** - E********
IntimatAdmite cererea având ca obiect „înlocuire amendă” formulată de petenta Comuna Pătrăuţi în contradictoriu cu intimata Feraru Ileana Elisabeta. Înlocuieşte amenda contravenţională, în cuantum de 98 de lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria JO nr. 1306990 din 26.02.2022, cu 6 de ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza comunei Pătrăuţi, jud. Suceava. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 6 de ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Pătrăuţi, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.11.2022.
Hotarare 5006/2022 din 25.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2022