T***** C*********
ReclamantC*** J******** D* P***** C********
Pârât22) Dosar nr.4395/118/2022 HOT. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul T***** C********* în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** C********. Anulează Decizia nr.333637/11.05.2022 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă emisă de pârâta C*** J******** D* P***** C********. Obligă pârâta la emiterea în favoarea reclamantului a unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a sporului pentru condiţii deosebite înscris în adeverinţa nr.2511/22.02.2022 eliberată de SC Montero Group SRL şi pentru perioada 01.09.1968-01.03.1975, începând cu data de 01.04.2022. Respinge cererea de valorificare a sporului de ore suplimentare, a sporului pentru sâmbete şi duminici şi a sporului nedefinit, ca nefondată. . Executorie. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Constanţa, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.11.2022.
Hotarare 3550/2022 din 16.11.2022