B***** E*********** J*********** M********* V***** V***** D*****
PetentB* D***** I** S***
CreditorF***** Z****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Mărgineanu Viorel Victor Daniel, cu sediul în Baia Mare, str. Gh. Pop de Băseşti, nr. 27, jud. Maramureş. Încuviinţează executarea silită imobiliară solicitată de creditoarea B* D***** I** S***, cu sediul procesual ales în Bucureşti, b-dul D. Pompeiu, nr.6A, Clădirea Olympus House, et. 2, sector 2, la Improvement Credit Collection S.R.L. împotriva debitorului F. Z., în baza titlului executoriu – Contract de credit nr. 5000000000039190 din data 30.11.2021 încheiat între B* D***** I** S*** şi debitor. Autorizează creditoarea B* D***** I** S*** să treacă la executarea silită cuprinsă în titlul executoriu - Contract de credit nr. 5000000000039190 din data 30.11.2021 încheiat între B* D***** I** S*** şi debitor, pentru plata sumei de 4.612,73 RON, reprezentând debit neachitat, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale. Fără cale de atac. Pronunţată, azi, 27.10.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu1808/2022 din 27.10.2022