B** M****** S*******
PetentB**** T*********** S*
CreditorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULULUI JUDECĂTORESC MAGYARI SZABOLCS, la cererea creditorului B**** T*********** S* împotriva debitorului TĂBĂREAN MARCEL şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în baza titlului executoriu, constând în Contractul de credit nr. 614CRT0827 din data de 14.12.2018, pentru realizarea obligaţiei de plată a împrumutului restant în cuantum de 2120,94 Ron, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, ca şi pentru cheltuieli de executare probate. Executarea silită se va putea realiza simultan ori succesiv, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 20.12.2022
Incheiere de executare silita 2039/2022 din 20.12.2022