O**** P**** I***
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Oprea Petru (cu CNP şi cu dom.) în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1432/2022 din 24.11.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 24 noiembrie 2022, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022repune cauza pe rol pentru a se solicita relatii si înscrisuri de la părti
Incheiere de sedinta din 28.09.2022Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 28 septembrie 2022, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022amână solutionarea cauzei pentru a se depune la dosar de către pârâtă, în copie, dosarul de pensionare al reclamantului
Incheiere de sedinta din 17.05.2022