M******* D* D*** C******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi alin. 2 C. pr.pen. raportat la art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul MOLDOVAN DORU CIPRIAN, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin sau în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, pe o perioadă de 100 de zile. În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, dintre care 300 lei reprezintă cheltuieli de judecată efectuate în cadrul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 19.01.2023.
Hotarare 28/2023 din 19.01.2023În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod proc. pen., stabileşte termen pentru deliberare, pronunţarea şi redactarea hotărârii, la data de 19 ianuarie 2023, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2022