L**** E*** S********
InculpatS* C****** H********* S******* A************ C******** D*****
Parte civilăÎn baza art. 278 Noul Cod de procedura penala, îndreaptă eroarea materială evidentă strecurată în ambele exemplare ale sentinţei penale 45 din data de 06.01.2022, pronunţată în dosarul penal nr. 4462/55/2021 al Judecătoriei Arad privind pe inculpatul Lăzău Erik-Sebastian, trimis în judecată prin rechizitoriul dat în dosarul nr.535/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 , art. 229 alin. 1, lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal, în sensul că se menţionează următoarele: „În baza art. 97 Cod penal anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1004/21.05.2021 a Judecătoriei Arad, iar baza art. 38 Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului cu pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani, pe care o sporeşte cu 5 luni şi 10 zile, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare, cum este corect. şi nu „În baza art. 96 Cod penal anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1004/21.05.2021 a Judecătoriei Arad, iar baza art. 38 Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului cu pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani, pe care o sporeşte cu 5 luni şi 10 zile, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare, cum din eroare a fost consemnat. În temeiul art. 278 alin. 3 Cod procedură penală despre îndreptarea efectuată se vor face menţiune şi la sfârşitul actului corectat, respectiv pe ambele exemplare ale sentinţei penale 45 din data de 06.01.2022, pronunţată în dosarul penal nr. 4462/55/2021 al Judecătoriei Arad la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 ianuarie 2022.
Incheiere finala dezinvestire din 11.01.2022