T******* G******* V*******
IntimatÎn temeiul art. 297 alin. 1 şi art. 298 din Legea nr. 302/2004, admite cererea formulată de autorităţile austriece– Bezirkshauptmannschaft Liezen. Dispune recunoaşterea sancţiunii pecuniare - amendă administrativă - în cuantum total de 125 euro (dintre care 5 euro reprezintă cheltuieli judiciare), aplicată intimatului Tismonar Valentin Gheorghe, domiciliat în Boc?a str. Măgura, nr. 50, jud. Cara?-Severin, sanc?iune aplicată prin decizia cu nr. de referinţă BHLI-15.1-BHLI/612210046819/2021 din 20.01.2022, definitivă la 19.03.2022, aplicată de Bezirkshauptmannschaft Liezen. În temeiul art. 301 din Legea nr. 302/2004, sancţiunea pecuniară se execută potrivit dispoziţiilor art. 559 C. pr. pen. Ia act că autoritatea judiciară solicitantă a menţionat că nu permite ca statul executant să aplice sancţiuni alternative în cazul în care nu este posibilă executarea deciziei de impunere a unei sancţiuni, în întregime sau parţial. În baza art. 306 din Legea nr. 302/2004 rep., autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată direct, în scris, despre prezenta decizie precum şi despre executarea hotărârii, după încheierea executării, respectiv despre neexecutarea acesteia. În temeiul art. 305 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, data de 13.10.2022.
Hotarare 503/2022 din 13.10.2022