S* S******** S**
Intimat ReclamantA************* U*** A******** S** F**** S* G****** A******** R********** S*
Apelant PârâtIa act ALLIANZ-TIRIAC UNIT ASIGURĂRI SA, motiv pentru care va dispune modificarea citativului şi conceptarea acesteia. Constată că s-a încuviinţat proba cu expertiză în specialitatea frigotehnie şi s-au depus la dosar obiectivele expertizei. În vederea desemnării expertului, dispune emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize cu menţiunea de a preciza experţii în specialitatea frigotehnie de pe raza judeţelor Argeş, Vâlcea şi Bucureşti. Amână judecarea cauzei la 21.04.2022. Cale de atac, cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 13 Ianuarie 2023, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 13.01.2023Amână judecarea cauzei la 13.01.2023, ora 09,00 . Se citează părţile lipsă. Cale de atac, cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 Decembrie 2022, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 09.12.2022În ceea ce priveşte excepţia netimbrării apelului invocată de intimată prin întâmpinare, instanţa respinge, ca neîntemeiată, această excepţie, întrucât la fila 15 din dosarul iniţial al Tribunalului Specializat Argeş, respectiv cu nr. 4479/280/2018 se află taxa judiciară de timbru în sumă de 1548 lei aferentă apelului. Respinge, ca neîntemeiată, şi excepţia tardivităţii formulării apelului, constatând că sentinţa de fond a fost comunicată apelantei la 04.01.2021 iar apelul a fost depus, prin e-mail, la data de 29.01.2021, în termenul legal de 30 de zile. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile existente la dosar. Încuviinţează pentru apelantă proba cu expertiză - specialitatea frigotehnie, având în vedere teza probatorie invocată şi motivele de apel, constatând că este concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei. Prorogă administrarea probei cu expertiză şi pune în vedere apelantei să depună în scris, în termen de 5 zile începând cu data de astăzi, obiectivele pe care înţelege să le formuleze cu privire la proba propusă şi încuviinţată, sub sancţiunea decăderii. Prorogă administrarea probei la următorul termen, precum şi numirea expertului şi fixarea onorariului. Se citează părţile. Amână judecarea cauzei la 09.12.2022. Cale de atac, cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 10 Iunie 2022, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 10.06.2022TERMEN AD-TIV