M***** I*****
PetentÎn temeiul art. 353 alin. (10) Cpp, preschimbă termenul pentru data 07.12.2022.
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: Admite propunerea formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului Aiud, de liberare condiţionată a condamnatului M***** I*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud, din executarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni de închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 50/2019, pronunţată de Tribunalul Harghita. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 79/2019 al Tribunalului Harghita şi atrage atenţia acestuia asupra prevederilor articolului 104 alin. (2) din Codul penal. În temeiul art. 101 alin. (1) şi (2) din Codul penal, impune condamnatului, pe durata termenului de supraveghere, stabilit conform art. 100 alin. (6) din Codul penal, respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu părăsească teritoriul României; g) să nu comunice cu victima Majlat Robert, direct sau indirect, şi să nu se apropie de acestea, la mai puţin de 100 de metri. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, dispune plata sumei de 150 de lei, constând în onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei, sumă care va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07 decembrie 2022. Preşedinte,
Hotarare 973/2022 din 07.12.2022