F***** M****
ReclamantRespinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate. Cu drept de recurs, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Galaţi. Respinge cererea de reexaminare, ca nefondată. Definitivă.
Incheiere finala dezinvestire 137/2022 din 24.11.2022Respinge cererea ca fiind neîntemeiată. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronun?ată azi, 14.11.2022 iar solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 14.11.2022Respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a dnei.judecător Norina Crihană, învestită cu solutionarea cererii de reexaminare şi ajutor public a taxei judiciare de timbru aferente cererii de recuzare formulate împotriva dnei. judecător Lavinia Dajbog-Dabija. Cu drept de recurs, odată cu hotărârea pronuntată pe fondul cauzei. In temeiul art.187 alin.(1) pct.1 lit.b) C.proc.civ., aplică petentului F***** M****, amenda judiciară de 1.000 de lei, pentru formularea cu rea-credintă de cereri succesive de recuzare. Cu drept de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii petentului. Pronuntată prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.11.2022.
Incheiere recuzare din 10.11.2022Pentru a putea fi solutionata cererea de recuzare, amana pronuntarea cu privire la cererea de ajutor public judiciar, la data de 14.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2022Amana pronuntarea la data de 07.11.2022 asupra cererii de ajutor public judiciar sub forma acordarii asistentei juridice prin aparator. Acorda termen la data de 24.11.2022 pentru solutionarea cererii de reexaminare taxa timbru
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2022Repune cauza pe rol. Acordă termen de judecată la data de 3.11.2022 cam cons. fără citare în vederea solu?ionării cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petent. Pune în vedere petentului să depună pentru cererea de ajutor public judiciar: adeverinţă de salariu/pensie, iar dacă nu realizează astfel de venituri, declaraţie pe proprie răspundere în acest sens; să precizeze din câte persoane este compusă familia sa şi veniturile realizate de fiecare membru al familiei; declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte dacă a mai beneficiat de ajutor public judiciar. Pronun?ată azi, 18.10.2022 iar solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 18.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.10.2022, când pronunţarea se va face conform disp. art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.10.2022, când pronunţarea se va face conform disp. art. 396 alin. 2 Cod Procedură Civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2022