M**** D*****
InculpatÎn temeiul art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pe inculpatul M**** D*****, PORECLIT ,,MUTU’’, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea conducătorului de vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezen?ei unor substan?e psihoactive, prev. ?i ped. de art. 337 din Codul Penal, (fapta din data de 06.04.2020). În temeiul art. 67 alin.1 Cod penal rap. la art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 335 alin. 1 C.pen, cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere (fapta din data de 06.04.2020). Constată că infracţiunile deduse judecă?ii se află în stare de concurs ideal. În baza art. 38 alin. 2 C.pen rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de 4 luni închisoare ( 1 an/3=4 luni), reprezentând o treime dinpedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca în sarcina inculpatului să se stabilească o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 3 ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, raportat la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi?, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timi? sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultură SA sau SC Drumuri Municipale SA, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, precum şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29.11.2022.
Hotarare 3347/2022 din 29.11.2022Amana pronuntarea la data de 29.11.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 03.11.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022admite cererea de amanare
Incheiere de sedinta din 15.09.2022