S******** D* P********* C**** S******
PetentJ********** C********* B**** E******** P*****
PetentŞ*** N***** G*******
IntimatÎn baza art. 67 din Legea 252/2013 rap. la art. 96 Cod penal, respinge ca neîntemeiată sesizarea Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin, Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Caransebeş, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, dispusă faţă de intimatul Ş*** N***** G*******, prin Sentinţa penală nr. 110/08.04.2021 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 763/208/2021, definitivă la data de 21.04.2021 prin neapelare. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.12.2022.
Hotarare 399/2022 din 22.12.2022Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare şi la data de 22.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2022termen preschimbat
Rezolutie din 17.11.2022