E**** C*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C. penal cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul E**** C*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, la pedeapsa de: - 1 an 2 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Primăriei Comunei Ineu pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 10 iunie 2022.
Hotarare 835/2022 din 10.06.2022în vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.06.2022în vederea deliberării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.05.2022