I************ L** P*** R****** G****** F******** S* A******** S****
ReclamantB******* D****
PârâtSuspendă judecata cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 din Codul de procedură civilă. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.01.2023.
Incheiere suspendare din 17.01.2023Faţă de neregularitatea procedurală cu pârâtul, instanţa constată incidente dispoziţiile art. 167 alin. (1) Cod procedură civilă, urmând a dispune pârâtului B******* D****, prin afişarea citaţiei la uşa instanţei, pe portalul instanţei, la ultimul domiciliu cunoscut al acestuia şi printr-un ziar de largă răspândire. În temeiul art. 167 alin. (3) Cod procedură civilă, urmează a desemna din oficiu un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58 Cod procedură civilă, prin tragere la sorţi – nr. 51, fiind desemnat avocat Grecu Alexandru, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului citat prin publicitate. În temeiul art. 58 alin. (4) Cod procedură civilă, va stabili remuneraţia provizorie a curatorului special în sumă de 200 lei. Remuneraţia provizorie a curatorului în sumă de 200 lei va fi avansată de reclamantă, potrivit art. 48 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care va fi plătită în contul Baroului Botoşani, IBAN RO 35 RNCB 0041 0412 0599 0017 deschis la BCR S.A, până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei, în caz de neconformare. Se va înştiinţa Baroul Botoşani şi reclamanta cu privire la desemnarea curatorului şi remuneraţia provizorie a curatorului în sumă de 200 lei.
Incheiere de sedinta din 25.10.2022Repune cauza pe rol, în vederea complinirii lipsei de procedura cu pârâtul. Stabileşte termen de judecată pentru data de 25.10.2022, în camera de consiliu fara citare părţi. Dispune adresă către reclamantă pentru a indica domiciliul corect al pârâtului şi a face dovada ca a intreprinstoate diligenţele pentru identificarea acestuia. Dispune adresă DPABD pt idfentificare domiciliu pârât. Prooroga citarea pârâtului prin publicitate după efectuarea verificărilor dispuse prin prezentul dispozitiv. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 06.07.2022.
Incheiere de sedinta din 06.07.2022Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 06.07.2022 Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi, 28.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2022