F******** O********** R************ I**** - P*** R*********** L****
ReclamantN***** I****
PârâtAdmite cererea formulată de către petentul FINANCIAL OPERATIONAL RESTRUCTURING IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului SC ECO SUVENIR TRADIŢIONAL SRL, privind antrenarea răspunderii materiale a pârâtei N***** I****. Obligă pe pârâta N***** I****, fost administrator al debitorului SC ECO SUVENIR TRADIŢIONAL SRL, să suporte din averea proprie pasivul acestuia, până la concurenţa sumei de 537.034,10 lei. Executarea silită împotriva fostului administrator se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului de procedură civilă, iar în situaţia existenţei creanţelor fiscale executarea silită se va efectua conform Codului de procedură fiscală. Sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, în temeiul tabelului definitiv de creanţe, pus la dispoziţia sa de lichidator Executorie. Cu drept de apel care se poate depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la data de 21.06.2022.
Hotarare 181/2022 din 21.06.2022