Dosar 455/83/2022 din 29.03.2022

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 455/83/2022
Data dosar:
29.03.2022
Instanta:
Tribunalul Satu Mare
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.12.2022 la ora 12:00

    Complet: C7F
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta B.M.a., în contradictoriu cu pârâta UAT, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei sporul de 15% pentru persoane cu handicap pentru perioada 01.06.2020-01.07.2021 actualizat cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale, calculată de la data scadenţei până la data efectivă a plăţii. Obligă pârâta să plătească reclamantei îndemnizaţia de hrană pentru perioada iunie-decembrie 2020. Obligă pârâta să plătească reclamantei voucherele de vacanţă pentru anul 2020 şi 2022. Respinge restul pretenţiilor. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare; apelul se depune la T.SM. Pronunţată azi, 09.12.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 895/2022 din 09.12.2022
  • Sedinta din data de 24.11.2022 la ora 12:00

    Complet: C7F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 09.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit disp. art. 396 alin.2 C.pr.civ.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2022
  • Sedinta din data de 17.11.2022 la ora 10:30

    Complet: C7F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea atât asupra cererii în probaţiune solicitată de reclamant, precum şi pe fondul cauzei data de 24.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit disp. art. 396 alin.2 C.pr.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2022
  • Sedinta din data de 22.09.2022 la ora 10:30

    Complet: C7F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 17.11.2022, pentru a se solicita relaţii de la DSP SM

    Incheiere de sedinta din 22.09.2022
  • Sedinta din data de 23.06.2022 la ora 11:30

    Complet: C7F
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 22.09.2022, pentru a se comunica pârâtei înscrurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 23.06.2022
  • Sedinta din data de 13.05.2022 la ora 12:00

    Complet: C7F
  • Încheiere

    Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată

    Incheiere de sedinta din 13.05.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD