I***** V*** D******
ContestatorS******* G****** C* P******
IntimatRespinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a prematurităţii formulării acesteia. Admite excepţia conexităţii invocată de pârât. În baza art. 139 alin 3 Cod procedură civilă, dispune conexarea dosarului nr. 4610/99/2022 la dosarul nr. 4608/99/2022 şi trimite dosarul instanţei care a fost mai întâi învestită, respectiv completul D4 CA, cu termen la 19 ianuarie 2023. Cu drept de recurs odată cu fondul Pronunţată azi, 29 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere finala dezinvestire din 29.11.2022Amână pronunţarea la data de 29.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396, alin. 2 C. pr. civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2022