C********** R***
CercetatAdmite propunerea formulată de către Biroul Sirene România şi în baza art. 104 alin. 10 din Legea nr. 302/2004 menţine măsura arestării luată faţă de persoana solicitată C********** R***, prin sentinţa penală nr. 75/PI/2022 din data de 07.09.2022 pronun?ată de către Curtea de Apel Oradea, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 07.10.2022 până la data de 05.11.2022, inclusiv. Cu drept de contesta?ie în termen de 24 de ore de la pronun?are.
Incheiere de sedinta din 30.09.2022Admite cererea formulată de către autorităţile judiciare din Italia, cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 3404/21 RNR nr. 7326/21 RG emis la data de 29.06.2022 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Genova, privind-o pe persoana solicitată C********** R***. Constată că persoana solicitată a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialită?ii. În baza art. 104 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, dispune arestarea persoanei solicitate C********** R*** în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data 07.09.2022 şi până la data de 06.10.2022, inclusiv şi dispune emiterea mandatului de arestare. În baza art. 104 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, dispune predarea persoanei solicitate C********** R*** către autorităţile judiciare din Italia. Administraţia locului de deţinere va reţine persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant. Constată că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 24.08.2022, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 5376/II.5/2022, începând cu ora 19.35, iar prin încheierea penală nr. 46/IP/2022 din data de 25.08.2022 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea s-a dispus arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, începând cu data de 25.08.2022 până la data de 08.09.2022, inclusiv. Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, fixează termen pentru predare 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 88 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Dimeny Beatrice, conform delegaţiei nr. 2933/2022 emisă de Baroul Bihor, în cuantum de 1012 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor. Definitivă.
Hotarare 75/2022 din 07.09.2022I. În vederea depunerii la dosar a traducerii mandatului european de arestare în limba română, dispune amânarea cauzei pentru 07.08.2022, ora 09.45. II. În baza art. 102 alin. 5 lit. a din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 230 Cod procedură penală, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate C********** R***, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 25.08.2022 până la data de 08.09.2022, inclusiv. Constată că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 24.08.2022, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 5376/II.5/2022, începând cu ora 19.35. Cu drept de contesta?ie în termen de 24 de ore de la pronun?are, conform art. 110 alin. 1 din Legea 302/2004.
Incheiere de sedinta 46/2022 din 25.08.2022