C***** D* I****
InculpatI. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul CAZACU Ionel, ...., săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi 43 alin. 5 Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare (fapta din 25.03.2022). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi a dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cod penal. În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. II. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Cazacu Ionel, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 alin. (2) Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare (fapta din 25.03.2022). În temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi a dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cod penal. În baza disp. art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza disp. art. 38 Cod penal şi art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, punctele I-II şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 (şase) luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 (doi) ani închisoare, ce se va executa în regim de detenţie. Conform dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. a) Cod penal, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul dreptului de a de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cod penal. Potrivit art. 45 alin. (5) Cod penal pe lângă pedeapsa principală rezultată stabilită, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza disp. art. 399 alin. (1) Cod de procedură penală, menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Cazacu Ionel prin încheierea din data de 27.04.2022 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 4647/193/2022/a1.2. În baza disp. art. 404 alin. (4) lit. a) Cod de procedură penală şi art. 72 alin. (1) Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Cazacu Ionel durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu în prezenta cauză penală de la data de 28.03.2022 la zi. Costată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 743 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 217,4 lei reprezintă costul buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 279/T1/28.03.2022 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani ce se va vira în contul RO49TREZ11621F330800XXXX Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen. Pronunţată la data de 12.07.2022, prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei conform art. 405 alin. 1 Cod proc. pen.
Hotarare 769/2022 din 12.07.2022În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 12.07.2022, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.06.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2022Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului în vederea administrării probei cu înscrisuri în circumstan?iere.
Incheiere de sedinta din 02.06.2022