C***** D************** P*****
ReclamantM****** C*******
IntimatAdmite cererea având ca obiect „înlocuire amendă” formulată de petenta Comuna Dumbrăveni în contradictoriu cu intimatul M****** C*******. Înlocuieşte amenda contravenţională, în cuantum de 2500 de lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVY nr. 68532 din 15.04.2022, cu 50 de ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza comunei Dumbrăveni, jud. Suceava. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 50 de ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Dumbrăveni, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.11.2022.
Hotarare 5007/2022 din 25.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2022