O****** R********** C********* D* P* L**** T********* T****
ReclamantL**** C***** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu sediul în TIMIŞOARA, STR. PARIS, nr. 2 A, Judeţ TIMIŞ, în contradictoriu cu pârâta LINDA CENTER SRL. Dispune dizolvarea LINDA CENTER SRL. Dispune înregistrarea prezentei hotărâri în registrul comerţului. Dispune comunicarea hotărârii către Administaţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în conformitate cu art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii conform art. 237 al. 3 şi 4 din Legea nr. 31/1990, care se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul Grefei instanţei azi, 17.01.2023.
Hotarare 56/2023 din 17.01.2023