I************ L****
ReclamantI***** I****** A********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta INVESTCAPITAL Ltd, în contradictoriu cu pârâtul IUGANU IULIANA ALEXANDTA. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 700,51lei, din care 690,61lei reprezentând contravaloare servicii, 9,90lei reprezentând penalităţi de întârziere, 0,00lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea înainte de termen a contractului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale calculate asupra debitului principal în cuantum de 690,61 lei, începând cu data cesiunii creanţei – 30.03.2022 şi până la achitarea efectivă a debitului principal, fără însă a depăşi suma de 690,61 lei. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentinţe, ce se va depune la Judecătoria Paşcani. Soluţionată în camera de consiliu şi pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 20.12.2022.
Hotararecameraconsiliu718/2022 din 20.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.12.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2022