I************ L**
ReclamantD****** B***** E****
PârâtHOTĂRĂŞTE Admite în parte cererea formulată de reclamanta I************ L**, în contradictoriu cu pârâta Dimache Bianca-Elena. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 846.63 lei, din care 681,42 lei reprezentând contravaloare servicii, 50,86 lei reprezentând penalităţi de întârziere, 114,35 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea înainte de termen a contractului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale calculate asupra debitului principal în cuantum de 681,42 lei, începând cu data cesiunii creanţei – 30.03.2022 şi până la achitarea efectivă a debitului principal, fără însă a depăşi suma de 681,42 lei. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentinţe, ce se va depune la Judecătoria Paşcani. Soluţionată în camera de consiliu şi pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 16.12.2022.
Hotararecameraconsiliu700/2022 din 16.12.2022