P******** D* P* L**** J********** C********
ApelantM**** C********* M******
Apelant Parte civilăM******* I* M*****
Intimat InculpatM**** V*****
Apelant Parte civilăE***** E*****
Apelant Parte civilătermen de fond preschimbat de la 25 mai 2022 la 30 martie 2022.
Admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** C******** şi de părţile civile ENESCU CRISTINA ELENA, BADEA IRINA FILOFTEIA, POPESCU MARIA CARMEN, MATEI DANIEL ION, ENESCU CODRUŢ CONSTANTIN şi M**** C********* M******, toţi cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat BABIAS ROMEO DANIEL, împotriva sentinţei penale nr.16 din 02 februarie 2022 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr.4750/205/2021. Desfiin?ează în parte sentin?a penală apelată şi rejudecând: Înlătură aplicarea art. 81 şi următoarele C.pen. faţă de inculpatul MĂRGĂRIT MARIUS, cu toate consecin?ele. În baza art. 192 alin.2 C.pen. cu apl. art. 396 alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul MĂRGĂRIT MARIUS la pedeapsa de 1 an si 4 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de ucidere din culpă. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a) – e) Cod penal, respectiv: Să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arge?, la datele fixate de acesta; Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; Să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; Să comunice schimbarea locului de muncă; Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului obligaţia prev. de art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arge?. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în interesul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei Pietro?ani sau Consiliul local Pietro?ani, jud. Arge?. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. Înlătură dispozi?ia de respingere a solicitărilor păr?ilor civile ENESCU CRISTINA ELENA, BADEA IRINA FILOFTEIA, POPESCU MARIA CARMEN, MATEI DANIEL ION, ENESCU CODRUŢ CONSTANTIN şi M**** C********* M****** de acordare a daunelor morale. În baza art. 97 C.p.p. rap. la art. 1349 si art. 1357 C.Civ. admite în parte cererea formulată de păr?ile civile ENESCU CRISTINA ELENA, BADEA IRINA FILOFTEIA, POPESCU MARIA CARMEN, MATEI DANIEL ION, ENESCU CODRUŢ CONSTANTIN şi M**** C********* M****** şi obligă asiguratorul la plata sumei de câte 5000 lei pentru fiecare parte civilă reprezentând daune morale. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale apelate. Respinge, ca nedovedită, cererea formulată de păr?ile civile de acordare cheltuieli de judecată efectuate in apel. Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de păr?ile civile E***** E***** si M**** V***** împotriva aceleia?i sentin?e. În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe apelantele-părţi civile la câte 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispozi?ia părţilor si procurorului, prin mijlocirea grefei Curţii de Apel Pite?ti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, astăzi, 14 aprilie 2022.
Hotarare 384/2022 din 14.04.2022Având în vedere dispoziţiile art. 391 alin 2 Cod procedură penală, raportate la art. 405 alin. 1 Cod procedură penală şi coroborate cu prevederile art. 406 alin. 1 Cod procedură penală, Stabileşte pronunţarea asupra apelului la data de 14 aprilie 2022. În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G 195/2002 modificată, admite cererea formulată de inculpatul M******* I* M***** şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie al acestuia pe o perioadă de 14 de zile, începând cu data de 31 martie 2022 şi până la data de 13.04 2022, inclusiv. Potrivit dispoziţiilor art. 111 al. 6 teza a II a din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, prezenta încheiere se va comunica şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Argeş. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu muinori şi de familie.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2022Preschimbă termenul pentru cererea de prelungire a dovezii de circulaţie de la 30 martie 2022 la 21 martie 2022.
În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G 195/2002 modificată, admite cererea formulată de inculpatul M******* I* M***** şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie al acestuia pe o perioadă de 10 de zile, începând cu data de 21 martie 2022 şi până la data de 30 martie 2022, inclusiv. Potrivit dispoziţiilor art. 111 al. 6 teza a II a din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, prezenta încheiere se va comunica şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Argeş. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2022, la Curtea de Apel Piteşti secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 21.03.2022