D****** I*****
PetentÎn baza art. 587 C.pr.pen. raportat la art. 100 C.pen., admite propunerea de liberare condiţionată formulată de comisia privind acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Codlea privind pe condamnatul DOBREAN IONICĂ, în prezent încarcerat în Penitenciarul Codlea, în executarea pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1775/2020, pronunţată de Judecătoria Braşov, în urma căreia a fost emis mandatul de executare nr. 2241/2021. Dispune comunicarea măsurii locului de deţinere, care este obligat să o aducă la cunoştinţa persoanei condamnate. În temeiul art. 272 alin. (2) rap. la art. 275 alin. (6) C.pr.pen., cheltuielile constând în onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei, rămân în sarcina statului şi se avansează Baroului Braşov din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 16.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 405 alin. (1) teza finală C.pr.pen.
Hotarare 426/2022 din 16.03.2022Stabileşte termen pentru pronunţarea în cauză la data de 16.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2022