B** M********* V***** V***** D*****
PetentB**** T*********** S***
CreditorRespinge ca fiind neîntemeiată cererea formulata de catre petentul B.E.J. MĂRGINEANU VIOREL VICTOR DANIEL, având ca obiect îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Încheierii civile nr. 1957/CC/2022 din data de 11.11.2022 a Judecatoriei Gherla, pronunţată în dosarul nr. 4774/235/2022. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare pentru creditoare, cererea în acest sens urmând a fi depusa la Judecatoria Gherla. Pronunţata prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei, azi, 23.11.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.11.2022Admite cererea formulata de catre petentul B.E.J. MĂRGINEANU VIOREL VICTOR DANIEL, Încuviinţeaza executarea silita împotriva debitorului ---, în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de Contract de credit card star forte nr. 464MFRT252/03.12.2019, pentru suma de 1199,14 lei, indicată în cererea de executare silită, la solicitarea creditorului B**** T*********** S***, executarea urmând a se efectua în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, iar în cazul urmăririi imobiliare, numai cu respectarea prevederilor art. 813 alin. (5) din C. proc. civ. Definitivă. Pronunţata prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei, azi, 11.11.2022.
Incheiere de executare silita 1957/2022 din 11.11.2022