F***** A***** I****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 208 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă prin încheierea nr.19 din data de 29.04.2022 pronunţată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr.3370/333/2022, faţă de inculpatul FOCARU ADRIAN-IONUŢ (...), cu domiciliul în (...), sub aspectul comiterii infracţiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia prevăzută de art.338 alin.1 Cod penal şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal. În temeiul art. 202 Cod procedură penală, art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, cu referire la art. 207 alin. 4, 5 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Focaru Adrian-Ionu?, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui nr.1973/P/2022 din 20.06.2022. În baza art.215 alin.1, 2 lit. a, i Cod procedură penală pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul Focaru Adrian-Ionu?, este obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 215 alin. 3 teza finală Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului Focaru Adrian-Ionu? că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite, măsura preventivă a controlului judiciar va fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat – în speţă I.P.J. Vaslui – Biroul Supravegheri Penale - va verifica periodic respectarea măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului Focaru Adrian-Ionu?, iar în cazul în care va constata încălcări ale acestora va sesiza, de îndată, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată. O copie după încheiere va fi comunicată persoanelor şi instituţiilor prevăzute în dispoziţiile art.215 alin. 5 Cod procedură penală. Măsura preventivă a controlului judiciar urmează a fi verificată din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile (cel târziu la data de 14.10.2022), conform art.208 alin.5 Cod procedură penală. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată, prin punerea minutei încheierii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţe, conform art.405 alin.1,2 C.p.p., azi, 16.08.2022.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 16.08.2022