P*** R***
ReclamantC*** J******* D* P***** B****
PârâtAdmite contestaţia. Anulează în parte decizia nr. 193165/14.01.2022 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Buzău. Obligă intimata Casa Judeţeană de Pensii Buzău să emită contestatorului o decizie de recalculare a pensiei prin luarea în considerare veniturilor cuprinse în adeverinţele nr. 2211/22.12.2021 şi GL 24.1/566/14.09.2021, emise de SN CFR Marfă SA pentru perioadele în care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale. Obligă intimata să plătească reclamantului diferenţele rezultate începând cu data 01.02.2022, până la plata efectivă a sumelor, actualizate cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale începând cu data de 16.02.2022, până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 500 de lei, reprezentând onorariu de avocat redus. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Ploieşti, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Buzău, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 02.11.2022.
Hotarare 812/2022 din 02.11.2022Amână pronunţarea la data de 02.11.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 19.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2022Dispune suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ. pentru lipsa părţilor legal citate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei astăzi, 09.06.2022.
Incheiere suspendare din 09.06.2022