Dosar 491/271/2022 din 17.01.2022

modificări acte constitutive persoane juridice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 491/271/2022
Data dosar:
17.01.2022
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
modificări acte constitutive persoane juridice
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2022 la ora 12:00

    Complet: COMPLETUL 1 ASOCIATII ŞI FUNDAŢII
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de petenta A******** P********* A********* D** R****** . Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul ASOCIAŢIEI PROMOVAREA AFACERILOR DIN ROMÂNIA înfiinţată prin Încheierea civilă nr. 114/A/2005 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 116/A/2005, conform Procesului verbal AGA 1 din data de 11.01.2022, a Actului Adiţional încheiat în baza procesului verbal al adunării generale, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.01.2022.

    Hotararecameraconsiliu122/2022 din 20.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD