P******* C****** V***** D* J** (**** P******
PetentŢ**** M****
IntimatAdmite sesizarea, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 870 de lei aplicată contravenientului-intimat prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PSVX nr.132544 din data de 10 ianuarie 2018 întocmit de Poliţia oraşului Vicovu de Sus, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 50 de ore în cadrul Primăriei comunei Vicovu de Jos, jud.Suceava, natura activităţilor ce vor fi prestate de acesta în folosul comunităţii, se va stabili ţinând seama de aptitudinile sale fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Rădăuţi. Pronunţată azi, 05 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2664/2022 din 05.10.2022