Z******** M**** D*****
Apelant INCULPATÎn baza art. 279 C.pr.pen. înlătură omisiunea vădită din considerentele şi dispozitivul deciziei penale nr.195/A/28.02.2022 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosar nr. 4967/30/2021, în sensul că se va insera în cuprinsul acesteia următorul alineat: „Dispune virarea sumei de 434 lei, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Avocaţi Timiş reprezentând onorariu parţial avocat oficiu pentru inculpatul Zgăvârdia Mihai Daniel.”. În baza art. 278 alin. 3 c.p.p. îndreptarea urmează să fie efectuată pe toate exemplarele minutei şi hotărârii. În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 07.03.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.03.2022În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul ZGĂVÂRDIA MIHAI DANIEL împotriva sentinţei penale nr. 4/PI/10.01.2022 pronunţată de Tribunalul Timiş 4967/30/2021. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând: În temeiul art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Zgăvârdia Mihai Daniel. În temeiul art. 92 C.p. stabileşte termen de supraveghere de 4 ani pe seama inculpatului Zgăvârdia Mihai Daniel. În temeiul art. 93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; b) - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) – să comunice schimbarea locului de muncă; e) – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin. În temeiul art. 93 alin. 3 C.p. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta un număr de 80 zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Caransebeş sau Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Caraş-Severin, unitate care se va stabili de Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin pe baza evaluării iniţiale. În temeiul dispoziţiilor art. 68 alin. 1 lit. b) C.p., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C.p. pe o perioadă de 3 (trei) ani se va executa de la data pronunţării prezentei decizii. În temeiul dispoziţiilor art. 65 C.p., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C.p. corespunzătoare pedepsei complementare, se va executa în caz de anulare sau revocare a suspendării sub supraveghere până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. 2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.p.. Desemnează Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin ca organ însărcinat cu supravegherea inculpatului conform art. 94 C.p.. În temeiul art. 424 alin. 2 C.p.p raportat la art. 399 alin 1 C.p.p şi 241 alin 1 lit. c C.p.p., la data pronunţării prezentei decizii încetează de drept măsura arestul preventiv faţă de inculpatul Zgăvârdia Mihai Daniel. În temeiul art. 72 C.p. deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 10.01.2022 la zi. În temeiul art. 241 alin. 2 C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Zgăvârdia Mihai Daniel de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 29/UP/22.10.2021 emis de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 3471/115/2021, dacă nu este arestat în altă cauză. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.02.2022.
Hotarare 195/2022 din 28.02.2022În temeiul art. 391 raportat la art. 405 C.proc. pen., stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea, si pronuntarea hotararii la data de 28.02.2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2022