P** P****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr.157/P/2020 din 12.07.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti privind pe inculpatul P.P, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P.P. Dispune comunicarea încheierii de îndată procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 01.09.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara209/2022 din 01.09.2022