O***** M******** - P*** P*****
Apelant ReclamantD******* V***** E****
Intimat PârâtL***** P****
Intimat PârâtRespinge apelul, ca nefondat. Respinge cererea intimatului privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 28.12.2022.
Hotarare 1328/2022 din 28.12.2022Amână pronunţarea la data de 28.12.2022, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 al. 2 din Codul de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 20.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2022Amână pronunţarea la data de 20.12.2022, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 al. 2 din Codul de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 08.12.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2022