R** & R** S***
ReclamantM******* D**** S*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta SC RCS & RDS SA, în contradictoriu cu pârâtul MATICIUC DORIN ŞTEFAN. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 359,83 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada aprilie – august 2019, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate începând cu cea de-a 10-a zi a lunii următoare celei pentru care s-a emis fiecare factură şi până la data plăţii efective a debitului, suma de 534 lei, reprezentând contravaloarea discountului acordat la achiziţionarea unui telefon mobil marca Allview P8 Pro, suma de 393,85 lei, reprezentând contravaloarea unui decodor SD şi a unui smartcard şi suma de 280,62 lei, reprezentând contravaloarea unui mininod. Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.06.2022.
Hotararecameraconsiliu1412/2022 din 09.06.2022