B***** E***** T******
InculpatÎn baza art. 235 si art.236 alin. 1 si 2 C. pr. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în dosarul de urmărire penală nr. 401/P/2022, şi în consecinţă: În temeiul art. 236 alin. (1) şi (2) C.proc.pen. rap. la art. 223 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 202 alin. 1 şi 3 C.pr.pen. dispune prelungirea arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.12.2022 şi până la data de 12.01.2023, a inculpatului B***** E***** T******, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, faptă prevăzută de art. 199 alin.1 C.p. rap. la art. 188 alin.1 C.p. În baza art 275 alin 3 C pr pen, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne in sarcina acestuia. În baza art 275 alin 6 C pr pen, dispune acordarea onorariul apărătorului din oficiu, av. Genosu Nedela, în cuantum de 170 lei ( în cuantum de 50% din cel prevăzut de Protocol) se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova, urmând să rămână în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.12.2022.
Incheiere finala dezinvestire 456/2022 din 09.12.2022