D********* A** M****
PetentÎn baza dispoziţiilor art. 587 Cod procedură penală raportat la dispoziţiile art. 100 Cod penal, admite propunerea formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Arad. Dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate D********* A** M****, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 209/2016 din 20.10.2017, emis de Tribunalul Sibiu, în baza sentinţei penale nr. 128/07.12.2016 a Tribunalului Sibiu, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 884/A/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia. În conformitate cu dispoz. art. 100 alin. 6 Cod penal, intervalul de timp cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 02.02.2024-, constituie termen de supraveghere pentru persoana condamnată. În baza art. 101 Cod penal, persoana condamnată trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 100 alin. 5 Cod penal, atrage atenţia condamnatei să adopte o conduită corespunzătoare pe viitor şi îi pune în vedere consecinţele săvârşirii de noi infracţiuni precum şi a nerespectării măsurilor de supraveghere în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 104 Cod penal. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Arad, a sumei de 313 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022.
Hotarare 110/2022 din 18.01.2022